Reuşeşte destul de bine în zonele de câmpie sau coline joase până la 200-500 m altitudine, cu temperatura medie anuală cuprinsă între 10-11.5 °C, cu veri călduroase de 18-20 °C în perioada de vegetaţie, iar minima absolută să nu scadă sub -25 -26 °C, primăveri târzii lipsite de geruri de revenire.
Faţă de umiditate, caisul nu este deosebit de pretenţios mai ales atunci când este altoit pe zarzăr şi migdal, reuşind chiar şi la 500-550 mm precipitaţii anuale, uniform repartizate din care cel puţin 250-300 mm în perioada de vegetaţie. În condiţii de secetă dă producţii mici, fructele sunt slab suculente, sensibile la pieirea prematură. De aceea, reacţionează bine la irigare.
Este pretenţios la lumină. În condiţii de lumină slabă, lăstarii nu se maturază bine, degeră uşor iarna, iar fructele sunt slab aromate.
Cere soluri uşoare (25 – 30 % argilă), permeabile, calde, cu apa freatică la 2.5-3 m. Iată de ce trebuie să plantăm caişii în cel mai favorabil loc din grădină, feriţi de curenţi, vânturi reci, brume. Sudul ţării şi parţial partea de vest sunt zone favorabile pentru cais.
Cele mai bune soiuri sunt: Mari de Cenad, Rozal, Mamaia, Selena, Venus, Litoral, Umberto.
Pregătirea terenului se face după tehnologia obişnuită. Plantarea pomilor se face toamna, eventual primăvara foarte devreme, căci prinderea la cais se realizează foarte greu. Distanţele de plantare sunt de 5-6 cm între rânduri şi 4-5 cm pe rând. Dacă plantarea se face toamna se face un muşuroi mare de pământ peste rădăcini pentru a le feri de ger. Scurtarea verigii altoi se face numai primăvara la 60-70 cm, iar rana se unge cu vopsea de ulei, în mod obligatoriu.
Ca sisteme de coroană se recomandă: vasul ameliorat, vasul întârziat aplatizat, palmeta liberă. Formarea coroanei se realizează prin tăieri în uscat şi operaţiuni în verde. Întrucât la cais lăstarii ating frecvent lungimi de 60-100 cm, ei trebuie scurtaţi, atât viitoarele elemente de schelet, cât şi cele de garnisire, în caz contrar, coroanele rămân rare, degarnisite.
Tăierile la cais, oricare ar fi ele, se fac numai în verde şi primăvara în preajma umflării mugurilor, niciodată pe timp geros. Sub cais, solul se menţine afânat şi curat de buruieni.
Irigarea caisului este necesară în zonele secetoase şi mai ales atunci când pomii sunt încărcaţi de fructe. Se va uda cu mare atenţie pentru a evita băltirea, care este foarte periculoasă la cais. Se recomandă minim trei udări: la întărirea sâmburilor, la intrarea fructelor în pârgă şi încă una sau două udări după recoltare.
Boli si dăunători
Principalele boli ale caisului sunt: monilioza, ciuruirea frunzelor, plum-poxul, cancerul uscat.
Dăunătorii sunt păduchele ţestos, păduchele din San Jose, păduchii de frunze, viermele prunelor, viespea cu ferestrău, păianjenii.
Bolile se combat prin 1-2 tratamente înainte de înflorit cu zeamă bordoleză 1.5-2.0 % iar după înflorit cu fungicide organice sau sistemice.
Pieirea prematură a pomilor este cea mai periculoasă boală. Ea poate fi bruscă sau lentă, se usucă pe rând câte o şarpantă sau părţi din pom.
Această boală nu poate fi combătută total ci numai ameliorată, adică să se usuce cât mai puţin pomi prin următoarele măsuri:
cultivarea caisului numai în zone favorabile
protejarea pomilor de ger, îngheţ, evitarea stagnării apei la rădăcină
evitarea rănirii scoarţei, a tăierilor groase şi a scurgerii de cleiuri
văruirea trunchiului şi a bazei şarpantelor
menţinerea solului parţial înţelenit.
Recoltarea fructelor se face cât mai apropiat de coacerea deplină în 2-3 reprize la fiecare soi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu